Primăria Comunei Poiana Teiului informează că, începând cu data de 21.10.2024 persoanele interesate pot prelua cererile-tip şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinţei/stimulentului de energie în perioada sezonului rece noiembrie 2024-martie 2025, de la sediul Primariei Poiana Teiului.
Depunerea cererii însoțită de actele necesare pentru acordarea ajutorului la încălzire și a suplimentului de energie se face la sediul Primariei Poiana Teiului, de luni până joi, între orele 8.00-16.00 şi vineri, între orele 8.00-14.00.
În situaţia în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziţie a primarului, după cum urmează:
a) începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
b) începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data prevăzută la lit. a);
c) începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Beneficiază de acest ajutor familiile și persoanele singure care utilizează gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și/ sau petrolieri pentru încălzirea locuinței, iar cuantumul lunar pentru ajutorul de încălzire se stabilește în funcție de venitul mediu net lunar. În cazul familiei, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/ 2024, la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie pentru persoanele vârstnice, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024. Astfel, pentru stabilirea cuantumului ajutorului la încălzire/ suplimentul de energie, pensionarii trebuie să prezinte cuponul de pensie pentru luna august 2024.
ACTE NECESARE ACORDĂRII AJUTOARELOR LA ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE PENTRU SEZONUL RECE NOIEMBRIE 2024-MARTIE 2025:
copii după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei;
¬ documente privind veniturile nete realizate în luna anterioară solicitării ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie: adeverință salariu NET eliberată de angajator (inclusive tichete de masă), decizie stabilire drepturi indemnizații, mandat poștal, cupon de pensie (LUNA AUGUST), cupon de șomaj, etc.
¬ certificat de atestare fiscală pentru persoanele fizice eliberat de Compartimentul Taxe și Impozite al Primăriei Poiana Teiului;
adeverință registrul agricol eliberată de Compartimentul Registrul Agricol al Primăriei Poiana Teiului;
¬ adeverințe eliberate de Administrația Finanțelor Publice Neamț pentru persoanele care realizează venituri din activități independente, etc;
¬¬ copie dupa certificatul de înmatriculare pentru autoturisme/motociclete;
¬ copie după contract de închiriere, comodat, concesiune, etc. pentru persoanele care au calitatea de chiriași, comodatari, etc. Titularii cererilor de ajutoare la încălzire/ supliment de energie, care depun contractul de comodat la documentație, vor face dovada deținerii în proprietate a imobilului, de către comodant;
documente APIA pentru cei care obțin subvenții;
factura energie luna anterioară (toate paginile)
alte documente justificative, în funcție de particularitățile fiecărei cereri.
IMPORTANT!
Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire si numai pentru o singură locuinţă, respectiv pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă.
Titularii ajutoarelor pentru încalzire sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor privind componența familiei și a veniturilor acesteia, se face prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere.
Ajutorul pentru încălzire se acordă numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau a legislaţiei specifice ramurilor economice.
LISTA BUNURILOR CARE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE
Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate mai jos conduce la excluderea acordării ajutorului la încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 2024-2025.
I. Bunuri imobile:
- clădiri sau alte spaţii locative, în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti;
- terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală.
II. Bunuri mobile:
- autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
- mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
- autovehicule (autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, -şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi;
- utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată);
- utilaje de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale);
- utilaje de prelucrat lemnul (gater sau alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric), aflate în stare de funcţionare.
III. Depozite bancare:
- cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
Plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi și /sau petrolieri, se face direct titularului şi se efectuează o singură dată, la începutul sezonului rece.
Pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie electrică, ajutoarele se acordă în funcţie de consumul lunar înregistrat în perioada sezonului rece, fără a se depăşi valoarea maximă stabilită de lege pentru fiecare tip de încălzire, iar contravaloarea ajutorului pentru încălzire se evidențiază în facturile emise de furnizori.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate la sediul Primariei Poiana Teiului sau la numărul de telefon 0233.266250.