ANUNT IMPORTANT!!!
2024-07-16 23:23:39

ANUNT IMPORTANT!!!

Măsuri generale necesar a fi aplicate în perioadele caniculare pentru prevenirea apariției unor situații de urgență precum și pentru limitarea efectelor acestora

 evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
 deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);
 purtarea hainelor lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
 consumul a minim 2 litri de apă/sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici) pe zi;
 consumul fructelor și legumelor (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);
 evitarea băuturilor ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
 evitarea alimentelor cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
 evitarea consumului de alcool (inclusiv bere);
 menținerea legăturii cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități);
 adresarea către medicul de familie la cel mai mic semn de suferință;
 crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
 persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
 pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
 este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicție, se stabilesc și se marchează de persoanele în drept;
 prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
 utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc, respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc, fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;
 prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

 

Înapoi