Interviu cu primarul Ana ANCUŢA
- Doamnă primar, care au fost, în opinia dvs., cele mai importate lucrări realizate de administraţia locală pe care o conduceţi,în ultima jumătate de an?
- În cele șapte luni de mandat nu se puteau muta munţii, pentru că, fizic, timpul nu ne-a ajutat. Totuși, am reușit să modernizăm 1,2 km de drum comunal în satul Dreptu, din 4,8 cât a fost prevăzut iniţial, prin proiect, pentru această investiţie aprobată cu fonduri guvernamentale. Va urma diferenţa de 3,6 km, pe care, în maximum 2 ani, poate chiar și mai repede, trebuie să o terminăm.
- Cum a rămas cu drumul spre Mănăstirea Hașca?
- În anii din urmă, s-a lucrat pe o porţiune importantă, însă tot au mai rămas 2 km de drum forestier. Documentaţia este în etapa întocmirii studiului de fezabilitate. Proiectul propune modernizarea drumului forestier care duce, în continuare, spre Mănăstirea Hașca, lăcașul ctitorit de Părintele Iustin Pârvu. Cât de curând, prin hotărâre de Guvern, acest drum va fi trecut de la silvic la comuna noastră. De fapt, este singura modalitate de a moderniza acest drum foarte circulat de cei care vor să mergă la mormântul marelui dohovnic.
- Ce mai include agenda dvs. de lucru la primărie?
- Avem un proiect, pe Măsura 7.2., pentru 11 drumuri comunale, are însumează 4,6 km. Vorbim aici de Pârâul Fagului până la capăt, în hotar cu Farcașa, apoi la Săvinești (Școală), Galu (Biserica veche), strada din spatele primăriei, spre grădiniţa nouă, Biserica din Luncă (Poiana Largului), asta ca să menţionez doar câteva din ele. După cum vedeţi, sunt multe de făcut. Comuna este mare, întinsă pe o lungime apreciabilă, de peste 30 km, și avem mult de lucru. Și, ce e interesant - la noi, dar și în alte comune de munte -, nu avem niciun drum judeţean.
Avem două drumri naţionale și cele comunale, asta este structura sistemului rutier din comună.
Inaugurare la Școala Galu
- Aţi anunţat că noua aripă de la Școala Galu va fi inaugurată în curând, dar a trecut ceva vreme de atunci. Aveţi noutăţi în această situaţie?
- A fost o lucrare care a înaintat mai greu decât s-a crezut posibil. Investiţia a fost prinsă spre finanţare pe OG 38, iar în ultimele 6 luni au fost plătite 10 miliarde lei vechi, ceea ce înseamnă că s-a achitat toată suma restantă. Însă, pentru a se termina investiţia, ar mai fi de primit o autorizare, pentru funcţionarea centralei pe lemn. În luna martie va fi inaugurată. Pentru noi, esteimportant ca elevii comunei să beneficieze de condiţii foarte bune, să aibă și o bază materială adecvată vremurilor în care trăim. La noi, în comună, funcţionează trei școli cu clasele I-VIII, după ce, din păcate, unitatea de la Poiana Largului și-a închis porţile, pentru că nu mai sunt copii. Au rămas cele de la
Galu, Dreptu și Petru Vodă. Vom face inaugurarea școlii în luna martie, deocamdată, nu am stabilit ziua.
- Pentru celelalte unităţi din comună ce planuri aţi gândit în anii următori?
- Sunt multe de făcut și sper să le rezolvăm în cea mai mare parte în anii care vor urma. În primul rând, este în lucru un proiect, de reabilitare și modernizare a Școlii Petru Vodă, unde nu s-au mai efectuat lucrări importante de foarte multă vreme. La acea școală, avem copii și trebuie să intervenim cât mai repede pentru a crea condiţii și mai bune. De asemenea, mai avem o lucrare importantă, în valoare de 13 miliarde lei vechi, care are în vedere reabilitarea grădiniţei din spatele primăriei. Tot în acea construcţie va fi găzduită și Biblioteca, instituţie care trebuie să-și poată realiza misiunea de a fi un punct central de organizare și găzduire a manifestărilor culturale din comuna noastră.
Mai multă importanță acordată instituțiilor de cultură și cult
- În ce stadiu vă mai aflaţi cu proiectul de la Căminul cultural din Galu?
- Investiţia este în fază de achiziţie. Este finanţată prin FEADR, valoarea ei fiind estimată la 15 miliarde lei vechi. Modernizarea respectivă este dorită de oamenii locului de mai multă vreme, însă comuna mai are două construcţii de acest fel, la Poiana Largului și la Petru Vodă. Așa cum am promis muntenilor mei, toate aceste construcţii vor fi realizate dacă ne ajută Dumnezeu. Tot în acest sens, de construire și modernizare a instituţiilor locale,
vreau să terminăm cât mai repede noua clădire a Bisericii din Luncă, mistuită de flăcări acum câţiva ani. Deși noua biserică este la roșu, așa cum spun constructorii, cred că trebuie să depunem, cu toţii, eforturi ca respectivul așezământ să fie terminat cât mai repede, pentru a fi pictat în interior. Până la această ultimă lucrare, mai sunt foarte multe de făcut. Însă, cu voia Celui de Sus și cu ajutorul oamenilor, se vor termina toate. Important este să fie voinţă, credinţă și dorinţă de a realiza ceva pentru toţi credincioșii din comună, printre ei numărându-mă și eu.
- Despre ce fonduri ar fi vorba la Căminul de la Petru Vodă?
- În căminul din acest sat se vor investi 170.000 euro, după care urmează cel de la Poiana Largului. Important este ca toate cele trei cămine culturale să fie terminate și să nu stea închise. Am multe planuri în acest sens, iar dacă oamenii vor fi lângă mine, le vom împinge pe toate, așa cum ni le dorim.
- Alte proiecte finanţate?
- Aș menţiona unul, legat tot de infrastructură, în zona Dârţu, unde vom corecta un torent. Lucrarea se ridică la 113.000 euro, finanţare obţinută prin GAL Ceahlău. De fapt, finanţarea totală prin GAL este de 150.00 de
euro, iar cu diferenţa, de 35.000 euro, vom construi un teren de joacă pentru copii.
Toate aceste lucrări au darul de a schimba multe din aspectele actuale din comuna Poiana Teiului.
- Am remarcat în satele Petru Vodă și Poiana Largului câteva pensiuni...
- ...care pot demonstra că, în comuna noastră, există și turism. Însă, la noi, este unul de tranzit, nu ca la Durău sau Borsec, asta ca să dau două exemple. Pentru noi este important ca, în timp, în comună să rămână turiștii, dar nu dintre cei care vin doar pentru mănăstirile de la Hașca și Paltinu. Însă, pentru a-i reţine în comună cât mai mult,
avem nevoie de investiţii, fie private, fie ale administraţiei publice locale, toate cu un singur scop: dezvoltarea capacităţilor de agrement și cazare. Dacă ne gândim bine, în afara câtorva unităţi de prelucrare primară a lemnului și a creșterii animalelor, altă activitate productivă nu mai avem. De-o vreme, se observă o reașezare a activităţilor comerciale, dar asta nu înseamnă dezvoltare economică.
- Care sunt viitoarele proiecte cu titlu prioritar?
- Sunt multe pe care vreau să le realizăm în viitorii ani. O parte le-am spus, dar nu mă hazardez să spun că voi face aia, că o voi face pe cealaltă. Toate vor fi anunţate la timpul lor. Eu cred că puţină tenacitate în demersuri nu strică, iar eu sunt tenace și fac demersuri peste tot pe unde știu că există șansa de a atrage beneficii pentru comună.
Mă bucur că, în acţiunile pe care le întreprind, alături de mine este și conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, reprezentată de domnul președinte Ionel Arsene.
Constantin NEGRU